1902 – Timpul care are răbdare
Cafeneaua Parcului Sinaia 1905 – Timpul care are răbdare
Drumul prin valea Prahovei șerpuiește la dreapta, printre brazii care se înclină sub greutatea căldurii de vară. Miroase a început de secol și a var proaspăt în Sinaia, acolo unde, Karel Liman abia ce a terminat de ridicat Castelul Pelișor.
Străzile orașului freamătă, ca-ntr-o sâmbătă, de pașii femeilor care-și poartă de mână copii și deopotrivă coșurile din piață, iar respirația orașului e întreruptă doar de glasurile ascuțite ale negustorilor ambulanți.
E o toropeală plăcută la ora prânzului, iar pe un fundal stâncos de conglomerate și granit, din casele mărunte miroase răbdare, a cafea și a plăcinte.
De-a lungul parcului se întinde, leneșă, strada. Aici, la numărul 27, se robotește de zor printre mesele pline de clienți, care au făcut un obicei din a-și petrece toate după-amiezele în compania delicateselor preparate cu grijă.
Priviți acum, clienții care râd zgomotos de sub umbrele în timp ce-și aprind țigările, nu știu că Războiul e aproape, iar la încheierea acestuia, localul, atât de iubit acum, nu își va mai deschide ușa.
2008: Timpul care a avut răbdare
În 1914 a început Războiul și de a atunci nimic nu a mai fost la fel. Drumul spre Sinaia și-a continuat, ca și până atunci, șerpuirile, iar brazii au așteptat ani la rând sosirea verilor.
Cele trei clădiri au continuat să mai existe un timp și, în funcție de necesitatea vremii , s-au dezvoltat aici restaurante, cofetării, iar mai târziu magazine de porțelanuri.
Odată cu trecerea anilor, dintre cele trei corpuri ale clădirii, doar unul și-a mai păstrat funcționalitatea și a continuat să fie locul preferat al personalităților de elită: scriitori, politicieni, oameni de cultură.
După o lungă perioadă în care clădirea a schimbat diverse activități comerciale și sociale, a venit un timp al uitării, iar locul, altădată gălăgios și preferat de localnici și turiști, a devenit tăcut.
În 2008, Radu Savopol, din pasiunea pentru istorie și design, pune bazele brandului și, din dorința de a revitaliza direcția boemă a spațiului, deschide Cafeneaua Parcului Sinaia 1905, un loc în care atmosfera sofisticată din trecutul elegant al orașului se împletește cu muzica jazz, cu fotografiile și cu decorul de epocă.
Realizată într-un design propriu, care păstrează culoarea vremurilor, Cafeneaua Parcului Sinaia 1905 a devenit rapid frecventată de localnici și turiști. O parte se întorceau din nostalgie, o parte din dorința de a descoperi o filă din istoria orașului, dar cu toții reveneau simțind că pasiunea celui ce investise timp și resurse pentru reabilitarea localului era nemăsurată.
O întoarcere în timp, într-un 1905 gălăgios, care mirosea a var proaspăt și a noi începuturi.
Îmi doresc din tot sufletul să păstrez viu acest brand care a rezistat de-a lungul timpului, chiar și atunci când a trecut prin perioade de pauză, așa cum se întâmplă și acum. Cafeneaua Parcului Sinaia 1905 este un loc cu tradiție, un colț de poveste care merită să-și continue drumul.
2025
Cafeneaua Parcului Sinaia 1905
Până la redeschiderea noii locații în Sinaia, îmi doresc să aduc în casele voastre, în fiecare dimineață, aromele acelea de altădată — savurate cu peste o sută de ani în urmă, dar și recent, în Sinaia.
Lansez cu drag gama de cafea și ciocolată caldă artizanală pentru acasă: „Cafeneaua Parcului Sinaia 1905”. O colecție care va include pachete de 100g, 250g și 1kg — atât cafea boabe pentru espresso, cât și cafea măcinată pentru ibric sau filtru.
Ambalajele sunt inspirate din stilul anilor interbelici — create cu grijă pentru a fi nu doar o bucurie a gustului, ci și obiecte de colecție. Fiecare pachet spune o poveste, și te invită să pătrunzi în atmosfera inconfundabilă a cafenelei noastre.
Acest proiect este dezvoltat cu pasiune și respect pentru trecut de către brandul 5 to go.
Memorii
Vi s-a întâmplat să intrați pentru prima dată într-o încăpere și să aveți subit impresia că ați mai fost cândva acolo? Să fiți conștienți de faptul că nu ați mai trecut niciodată pragul și totuși să cunoașteți perfect locul și atmosfera?
Cei ce se ocupă de fenomenele paranormale povestesc tot felul de lucruri bizare, o țărancă dintr-un sat din Sicilia a ajuns pentru prima dată în viață ei la Roma și a fost condusă la un castel, unde urma să fie angajată pentru curățenie. Ei bine, fata a dovedit că știa palatul, până la încăperile cele mai secrete. Straniu, nu? Îl locuise oare într-o viață anterioară?
Toate acestea, ca să vă spun ce mi s-a întâmplat pe la începutul lunii aprilie, în vizită la Sinaia. Într-o zi m-am întâlnit cu pictorul Nicolae Savopol și am intrat să bem un cappuccino într-un local numit “Cafeneaua Parcului Sinaia 1905” ce urma să se deschidă peste câteva zile. Când am deschis ușa, am avut ciudata senzație că locul îmi este familiar. Am făcut câțiva pași, apoi m-am așezat pe una din elegantele canapele. Îndată, senzația s-a transformat în certitudine, deși nu intrasem acolo niciodată în viața mea.
– Ce-a fost înainte aici?
– Faimoasa Cafenea a Parcului.
– De când și până când?
– S-a deschis prin 1905 și s-a închis după cel de-al doilea război mondial, mi-a spus proprietarul care pregătea de zor inaugurarea.
Nu aveam cum să cunosc locul, deoarece prin 1945, mai umblam încă în pantaloni scurți… Și uite-așa, o simplă curiozitate s-a transformat în obsesie și n-am mai putut adormi toată noaptea. Zic aproape, pentru că în zori am dezlegat misterul: era adevărat că nu pusesem niciodată piciorul în faimoasa cafenea, dar știam totul despre ea, fiindcă-mi fusese istorisită. Se poate oare, veți întreba dumneavoastră, că o poveste să egaleze realitatea? Depinde cine povestește.
În primăvara lui 1987, mă aflam la Tel-Aviv, acasă la marele actor N. Stroe, strânși în jurul unei mese cu cozonac, cu ouă roșii și… cu amintiri. Era a doua zi de Paște. După ce am servit masa, m-am retras cu gazda pe terasă, de unde se vedea întregul cartier Nave Sharet. Toate “șuetele” mele cu Stroe au fost dintotdeauna o adevărată plăcere, nu mă săturam niciodată să-l ascult. Dintr-una în alta, a venit vorba de Sinaia.
“Am multe amintiri legate de Sinaia, mi-a zis el, dar pe două dintre ele nu le voi uita niciodată. Cred că era prin 1934, a continuat el. Într-o zi, am fost chemați de urgență, Vasilache și cu mine, la palatul regal. Ni s-a spus să ne prezentăm a doua zi la Sinaia ca să jucăm în fața regelui.”
Cei doi tineri actori au ajuns a doua zi la Sinaia cu noaptea în cap, așa că, până la ora după-amiezii când trebuiau să se prezinte la Peleș, au intrat să bea o cafea cu rom în faimoasa Cafenea a Parcului.
“Am intrat într-un muzeu, într-o biserică” a zis Stroe.
Locul și atmosfera l-au impresionat într-atât, încât i s-au întipărit în minte toate detaliile. La doi pași de ei, ședeau personalități ale vieții culturale și politice, pe care nu avusese niciodată ocazia să le privească atât de aproape. Puțin înainte de prânz, a intrat marele actor Iancu Brezeanu, sinaian, care se plângea, mai în glumă, mai în serios, că primăria îi mută statuia dintr-un loc în altul.
La ora trei după-amiază, actorii noștri au jucat cu mare succes și cu multe emoții în fața voievodului Mihai și a colegilor săi de clasă. Era ziua de aniversare a viitorului rege. Seara, înainte de întoarcerea la București, au făcut un nou popas la “Cafeneaua Parcului”. Acum erau acolo și dramaturgul Mihail Sebastian împreună cu Ion Iancovescu și cu Cincinat Pavelescu, actorii Toni Bulandra, Storin și Maximilian, pictorul Tonița cu Nicolae Iorga, iar mai târziu a apărut și Ionel Brătianu însoțit de un grup de miniștri și de deputați. La fel ca la “Capșa” de la București ce să mai! După jumătate de secol, Stroe, cu emoții în glas, a reușit să-mi descrie locul, oamenii și atmosfera, cu o precizie a detaliilor demnă de un pictor.
– Și a doua amintire de la Sinaia? L-am întrebat eu, curmându-i gândurile.
– A doua e tristă. Am să-ți arăt ceva.
A intrat în casă și a revenit cu un plic îngălbenit de vreme. Se schimbaseră timpurile. Un prim val de urgii se abătuseră peste țară. Era în 1940. Încă din luna mai jucam la cazinoul din Sinaia împreună cu Vasilache, cu Elena Burmaz și cu Trestian. Aveam salariu bun, casă și masă și ne petreceam timpul la Cafeneaua Parcului, unde ne simțeam ca acasă. Însă, pe 29 august, am fost chemați la primărie. Venise un ordin, zise Stroe deschizând plicul, semnat de Ion Marin Sadoveanu, director general al teatrelor, în care mi se interzicea urcarea pe scenă. Evreul Stroe nu mai avea voie să joace împreună cu românul Vasilache.
Dar Vasilache nu s-a gândit mult; le-a spus pe loc: “Puteți dumneavoastră să dați câte ordine vreți, eu nu joc fără Stroe. Vă salut!”
– Și ce ai făcut atunci? am întrebat eu.
– Ne-am întors la Cafeneaua Parcului râzând. Ca de obicei, făceam haz de necaz.
Ce a urmat nu a fost însă deloc de râs…
De la acea ultimă întâlnire cu Stroe până azi, au mai trecut încă douăzeci de ani, dar povestirea lui mi-a rămas atât de vie în minte, încât am recunoscut locul fără să-l mai fi văzut vreodată. La rândul său, noul proprietar a răscolit amintirile vremii și le-a replasat în realitatea prezentului în mod miraculos. Nu-i ușor să reconstitui parfumul unor lucruri peste care s-a scurs un secol.
Redeschiderea “Cafenelei Parcului Sinaia 1905” este un autentic act de cultură, realizat cu gust și cu sensibilitate artistică. Aici călcăm pe istorie și amintirile, vesele sau triste, ne încălzesc sufletul.
Off! Dacă ar mai trăi Stroe și Vasilache să vadă…